International 100+ UltraRunning Foundation

Connecting Ultrarunners Across The Globe

Ultra-atleți români la o competiție de elită – 

UltraBalaton

Autor: Andrei Nana
Mai, 2015

Dupa 1989 când România a ales să-și schimbe identitatea națională, sportul a fost uitat de populație. Sigur, fotbalul și gimnastica, sporturi tradiționale pentru români, au fost menținute cumva și promovate, dar multe alte sporturi au fost “uitate”.

Ideea care pentru câteva generații a fost parte din identitatea națională, aceea de a practica un sport doar în școală sau pentru performanță își pierde puterea acum din ce în ce mai mult. Săli de fitness, cluburi de aerobic, dans sportiv, atletism etc. devin din ce în ce mai populare și o nouă generație a început să înțeleagă valoarea practicării unui sport, nu neapărat pentru performanță, dar pentru o viață mai sănătoasă și mai bună.

Atletismul românesc vede o reînviorare, cu multe competiții în orașele românești. De la maratoane în orașele mari, la semi-maratoane și curse mai scurte în orașele mai mici, calendarul competițional de atletism creste de la an la an. Odată cu creșterea numărului de competiții, tot mai mulți atleți amatori participă în aceste concursuri beneficiind de energia socială creată și inspirați de atleții de elită.

Mai puțin cunoscută este ramura de ultra atletism, unde atleții amatori, pentru a putea fi competitivi, de multe ori trebuie să se antreneze mai mult decât atleții profesioniști iar în același timp ei trebuie să muncească, să își întrețină familiile și să aibe o viață normală. Acești ultra atleți sunt exemplul perfect de determinare și focalizare. Ei sunt noua generație de atleți care demonstrează prin exemplul propriu ca totul este posibil.

Pe 30 mai, în Ungaria cea mai de elită competiție de ultramaraton din estul și centrul Europei, UltraBalatonul, oferă atleților din toata lumea posibilitatea de a concura pe o distanță de 220 kilometri. Echipe din multe țări au atleți participând la această competiție de ultra maraton. Anul acesta, pentru prima dată, România va fi reprezentata de o echipa substanțială. În trecut, ciucanul Attila Csomortani și alba-iulianul Andrei Nana (concurând sub steag american) au participat și terminat dificila competiție, dar anul acesta echipa României va fi compusă din 4 atleți confirmați, alți 2 urmând să se decidă în următorarele zile, veteranul Attila Csomortani si Andras Szell.

Cei 6 atleti vor alerga fără oprire în jurul lacului Balaton acoperind o distanță de 220 de kilometri. Diferite stații de ajutor amplasate strategic la câțiva kilometri distanță vor oferi atleților apă, băuturi sportive și mâncare în timp ce vor trece prin sate, orașe și stațiuni de vacanță.

Dar cine sunt acești 4 ultra atleți români confirmați ca făcând parte din Echipa UltraAtletism România? International UltraRunning a avut o scurtă conversație cu fiecare, cerându-le să se prezinte în câteva cuvinte:

Aristide Necula din Deva: "Am 48 de ani, 3 copii și de profesie sunt inginer mecanic. Sunt alergător de maraton și ultramaraton și am în perspectivă participarea la triatloane și Ironman.

Cea mai mare realizare a mea de până acum a fost participarea la Marathon des Sables, unul din cele mai dure ultramaratoane din lume: peste 240 de kilometri în 6 zile prin Sahara. Am participat la acest ultramaraton în scop caritabil, pentru strângerea fondurilor necesare construirii unui adăpost social. Am reușit să termin competiția pe locul 527, din 1100 de participanți. De asemenea, am participat la 48 de maratoane în cele mai importante orașe din țară precum și în țări ca Germania, Italia, Elveția, Malta, Slovacia, Serbia, Bulgaria. Sunt în primii 10 alergători la categorie de vârstă.

La sfârșitul lunii mai, alături de alți alergători români, voi lua startul la una dintre cele mai dure încercări de până acum: UltraBalaton. Vor fi 220 km dificili pentru mine însă am încredere că, împreună cu colegii români, vă vom face mândri de tricolorul nostru.”

Dragoș Rouă din București: "Am început să alerg în 2012, la 42 de ani, din curiozitate și pentru că voiam să slăbesc. Nu știam nimic despre alergare, am pornit-o empiric. Pe vremea aia cântăream 95 de kilograme, la 1,82 metri înălțime și avem un procent de grăsime corporală de 25-26%. La prima alergare, dupa 300 de metri m-am oprit, pentru că simțeam că îmi crapă capul. Încet-încet, alternând mers cu alergare, am început să măresc distanțele. Când am reușit să alerg primul kilometru neîntrerupt, m-am simțit zeu. A fost primul blocaj mental depășit, din multele care aveau să urmeze.

De atunci, am trecut peste blocajele de la 5 km, de la 10 km, de la 20 km, de la 42 de km și apoi 60, 70 și, de curând, 100 km. Limitele sunt în mintea noastră. Dacă mintea e antrenată să înțeleagă unde trebuie să ajungă, corpul o urmează. Acum cânteresc 79 de kilograme, am un procent de grăsime corporală de 18% și vârsta metabolică de 30 de ani. La sfârșitul lui mai voi alerga în cursa de 220 km, în jurul lacului Balaton.

Pentru mine, alergarea pe distanțe lungi e o formă de meditație activă. Competiția e doar un pretext. Startul și finish-ul desenează contextul în care eu ma descopăr pe mine. Alergarea e o formă de introspecție activă, o activitate care ma ajută să devin mai congruent cu mine însumi și cu lumea în care mă mișc. Da, alergările pe distanțe lungi pot fi dureroase. Dar tocmai această durere, sau, mai bine zis, acceptarea ei ca făcând parte din viață, e ceea ce o face valoroasă.”

Florin-Sebastian Ioniță din București: "M-am născut la Brăila, în 1974. Până în 2010, traseul meu prin viață a fost similar cu al majorității oamenilor: școală, serviciu, căsătorie, copil. Schimbarea a apărut în septembrie 2010, când ajunsesem la peste 82 kg, la 1,69 înălțime – am decis să slăbesc. Termenul limită – 1 ianuarie 2011, ținta – 65 kg. În luna decembrie, văzând că sunt încă departe de atingerea obiectivului, am decis să merg la sală, unde am început să alerg pe bandă și să fac și exerciții cu greutăți. Am continuat așa până la 1 ianuarie 2013, când am participat la prima alergare de grup în parcul IOR. De atunci alergarea a devenit principala activitate sportivă.

În mai 2013 am alergat primul maraton oficial și tot atunci am decis că vreau mai mult. De ce? Pentru că, în opinia mea, pentru a alerga un maraton este suficientă o pregătire fizică adecvată, pentru ultramaraton însă, psihicul este cel care dictează. Am văzut în ultramaraton ocazia de a-mi testa și depăși limitele, oportunitatea de a evolua. Acesta este motivul pentru care, pe 30 mai, alături de peste 200 de alți ultra atleți, voi lua startul la UltraBalaton, având ca obiectiv să termin cursa în maxim 24 de ore."

Vlad Tănase din București: "Slatina, Olt. Într-o noapte geroasă de februarie. Atunci am venit pe lume. Acum vreo 30 de ani. M-am mutat în București odată cu începerea studiilor superioare. Nu m-am mai întors de-atunci. Merg însă acasă cu mare drag, din timp in timp. Mai nou, un grup de alergători slătineni m-a adoptat, așa că de câteva luni fac parte din Slatina Running Team. Sunt un grup de prieteni sportivi, fiecare cu job-uri, care însă fac sport din pasiune, în timpul lor liber. Pentru a da și alt sens eforturilor mele, susțin un proiect social: Pădurea Copiilor. Țin foarte mult la el, face deja parte din mine și sunt implicat destul de activ, aș zice eu, în dezvoltare sa.

Am început să alerg acum vreo 3 ani când am avut prima competiție, 10 km. Treptat am început să cresc distanțele. Mi-a plăcut. 21, 42, 60, 80, 100, 105 km... Limitele au căzut și ele rând pe rând și am realizat că pot mai mult decât credeam ieri. Că totul este în capul meu. Că nimeni nu-mi poate impune limite, doar eu.

Așa că în mai voi lua startul la UltraBalaton, cea mai lungă cursă din Europa Centrală: 220 km. Nu știu cum o să fie, dar știu că vreau să reușesc. Voi lăsa totul în cursa asta. De ce? Pentru a mă redescoperi, pentru Slatina Running Team, pentru Pădurea Copiilor și nu în ultimul rând pentru a încerca să atrag atenția autorităților române cu privire la această disciplină care crește rapid în România: ultraatletismul. Avem sportivi, avem oameni, avem talente și avem prieteni cu expertiza necesară clădirii unui proiect pe termen lung care să ne poziționeze ca țară acolo unde ne este locul, printre națiunile cu tradiție în domeniu.

Voi fi mândru să port steagul României în Ungaria, aveți încredere în noi!"

Fiecare dintre acești atleți de excepție este motivat de aceeași filozofie de credință în proprile forțe, de dorința de dezvoltare personală și de a face o diferență în comunitățile lor, de a concura sub steagul țării pe care ei o iubesc.

Sperăm că Federația Română de Atletism va dezvolta ramura de ultra atletism și că intr-un viitor nu foarte îndepărtat, o echipă națională a României va concura la Campionatele Europene și Mondiale de ultraatletism.

Dar până atunci, acești atleti de elită vor reprezenta România și vor inspira o nouă generație de alergători.